Horia-Roman Patapievici întreabă, Andreea Vass răspunde

18:51 24.04.2009

În articolul publicat în Evenimentul Zilei pe 23 aprilie 2009 aici, HRP întreabă, pe bună dreptate, care e fondul activităţii europarlamentarilor români? Fireşte, voi răspunde la cele patru întrebări ridicate la fileu, prezentând lucrurile aşa cum stau pe hârtie şi aşa cum ar trebui să şi fie. În realitate însă, contează enorm cum înţelege fiecare europarlamentar să se achite de sarcini. În pofida regulilor foarte stricte, se poate trage mâţa de coadă şi aici. Doar că, spre deosebire de Parlamentul României, în cazul absenţei la mai mult de jumătate din şedinţele plenare şi de la vot ale PE consecinţa este tăierea indemnizaţiei. Or, pentru români nu e suficient să avem doar un mobilier estetic care să populeze sălile uriaşe de şedinţă. Avem nevoie de voci puternice care să poată valorifica oportunităţile pe care le au în acest complex şi democratic for decizional. Care să poată negocia în favoarea noastră, a românilor, într-un cadru în care totul se negociază, în care alianţele sunt flexibile, iar guvernare şi opoziţie nu există. Cehii, polonezii, ungurii, chiar şi bulgarii au înţeles repede care sunt oportunităţile şi au ales să trimită persoane politice cu greutate profesională şi forţă de negociere.

HRP: Ce şi pe cine reprezintă europarlamentarul român?

AV: Aşa cum prevede Tratatul CE, europarlamentarii sunt reprezentanți ai popoarelor statelor reunite în Comunitate. Fiecare europarlamentar îi reprezintă pe cetăţenii ţării din care provine. În cazul nostru România şi direct pe cei din euroregiunea care l-a propulsat pe listă şi pe care o reprezintă. Dar, fiindcă în Parlamentul European nu sunt grupaţi în funcţie de naţionalitate ci în funcţie de apartenenţa politică, europarlamentarii români reprezintă implicit partidul european din care provin şi electoratul acestui partid. Participarea deputatului - şi, prin intermediul lui, a cetăţenilor pe care îi reprezintă - la definirea unei politici europene condiţionează funcţionarea armonioasă a Uniunii Europene, respectând valorile şi interesele celor 27 de ţări membre. Ce reprezintă un europarlamentar? Interesele electoratului din ţara sa.

HRP: În ce constă mandatul unui europarlamentar?

AV: În a auzi vocea cetăţenilor pe care îi reprezintă, a negocia, a face lobby, în a fi activ prin propuneri, amendamente, rapoarte, în a identifica problemele cu care se confruntă cetăţenii UE. În a propune soluţii, în a accepta, modifica sau respinge legislaţia europeană. De pildă, ultimele luni ale actualului mandat legislativ sunt foarte dense pentru europarlamentari în domeniile liberalizării pieţelor de electricitate şi gaz, facilitarea accesului pacienţilor la servicii medicale în toată Uniunea Europeană. Alte puncte esenţiale negociate de curând includ costuri mai reduse pentru SMS în roaming, concilierea legată de directiva timpului de lucru şi o serie de rapoarte în contextul crizei economice (ex. reguli pentru agenţiile de rating, supravegherea sectorului bancar şi modalităţi de calculare a cerinţelor de capital).

Capacitatea de a înţelege bine problemele europene şi de a negocia, presupune competenţe clare profesionale, probate în domeniile abordate, dar şi lingvistice. Deputatul întocmeşte, în cadrul unei comisii parlamentare de specialitate - cum e de pildă cazul afacerilor economice şi monetare sau cel al industriei, energiei şi cercetării - un raport privind o propunere de „text legislativ” prezentată de către Comisia Europeană. Un eurodeputat face parte, în general, din două astfel de comisii. În una ca membru plin care îi dă drept de vot, în alta doar ca membru supleant care îi dă drept de vot doar în absenţa unui alt europarlamentar din grupul său politic.

Cu cât mai mult se implică europarlamentarul în acest proces decizional de congruenţă a intereselor diferitelor naţiuni europene (prin rapoarte, luări de cuvânt, declaraţii, moţiuni) cu atât mai important este considerat mandatul său.

HRP: Ce puteri şi ce drepturi are un europarlamentar român?

AV: Are aceleaşi drepturi, puteri şi obligaţii ca oricare alt europarlamentar, indiferent de ţară. Populaţia sau mărimea unei ţări nu îi dau unui membru al PE mai multe/mai puţine puteri sau drepturi.

În primul rând, are obligaţia de a respecta valorile europene, regulile PE, inclusiv pe cele de a-şi concentra discursul într-un minut sau două, doctrina grupului politic din care face parte şi a partidului care l-a trimis.

În al doilea rând, are dreptul de a consulta dosare, consacrat în Regulamentul de procedură al Parlamentului, are dreptul să facă propuneri de acte comunitare în contextul dreptului de inițiativă al Parlamentului (Comisia Europeană fiind cea care deţine monopolul iniţiativei legislative), de a fi raportor sau raportor din umbră, de a se retrage şi a demisiona. Au drept de vot individual şi personal, potrivit statului, dar cu respect faţă de doctrina grupului din care fac parte şi a intereselor ţării pe care o reprezintă (acestea putând intra în conflict, iar în acest caz se solicită o explicaţie din partea grupului politic). Au dreptul să folosească aparatura de birou, echipamentele de telecomunicații și autovehiculele oficiale ale Parlamentului, dreptul la o indemnizație adecvată menită să îi asigure independența. La încheierea mandatului, are dreptul la indemnizație tranzitorie și la pensie. Drepturile din Statutul Deputatilor în PE intră în vigoare în prima zi a legislaturii Parlamentului European care începe în anul 2009.

Puterile lui sunt legate de puterile conferite Parlamentului European. Atribuţiile acestei instituţii au crescut constant. Acum deţine competenţe legislative egale cu cele ale Consiliului UE în aproximativ 60% din propunerile legaislative legate de mediu, transport, protecţia consumatorilor, imigraţie ilegală şi toate aspectele legate de piaţa internă. Asta înseamnă, că europarlamentarii au puteri egale cu cele ale miniştrilor din cele 27 de state membre în aceste domenii. Parlamentul European poate accepta, modifica sau refuza propunerile de directive sau regulamente ale Comisiei Europene („procedura de codecizie”). De exemplu, pe durata acestei legislaturi, Parlamentul a refuzat categoric propunerile de directivă cu privire la brevetele pentru programele de software.

Chiar şi în domenii precum agricultura şi politica externă, în care Parlamentul este doar consultat sau informat, dezbaterile şi rezolutiile adoptate pot deseori influenţa agenda Uniunii şi chiar deciziile Consiliului. În aceste domenii, alături de impozitare, politica industrială, noi membri ai zonei euro, Parlamentul European îşi dă doar avizul consultativ ("procedura de consultare"). Chiar şi în acest caz, amendamentele propuse de Parlament influenţează deseori rezultatul final al discuţiilor din Consiliu. Este cazul, de pildă, al modulării voluntare pentru fermieri.

Anumite acorduri necesită doar undă verde din partea Parlamentului, care nu poate modifica textul propriu-zis al unui acord, dar îl poate respinge. Procedura de „aviz conform” se aplica acordurilor de asociere şi acordurilor de aderare la UE. Prin urmare, extinderea UE poate avea loc doar cu acordul Parlamentului European.

De asemenea, Parlamentul adoptă rapoarte "din iniţiativă proprie" prin care se solicită Comisiei să propună legislaţie într-un anumit domeniu sau se indică, înaintea prezentării unei propuneri legislative, aspectele majore pe care legislaţia trebuie să le conţină.

Parlamentul mai deţine şi competenţa bugetară şi exercită controlul democratic asupra instituţiilor europene. Parlamentul European, împreună cu Consiliul, stabilesc bugetul anual al Uniunii, Parlamentul având ultimul cuvânt în ceea ce priveşte mai mult de 50% din bugetul UE. De asemenea, el poate decide asupra cheltuielilor din domeniile: fonduri sociale şi regionale, energie, cercetare, transporturi, asistenţă pentru dezvoltare, mediu, educaţie şi cultura. În sectorul agriculturii Consiliul are ultimul cuvânt de spus.

În ceea ce priveşte planificarea multianuală a bugetului UE, planificare ce indică nivelul maxim de cheltuieli pe o perioadă de şapte ani, cadrul financiar multianual nu poate fi adoptat fără acordul PE.

În materie de politică externă, securitate şi apărare, Comisia şi Consiliul sunt obligate să informeze Parlamentul European. Astfel, deputaţii europeni participă activ la dezbaterile politice şi publice. Prin rapoartele, recomandările şi întrebările adresate diferiţilor actori instituţionali europeni, europarlamentarii exercită influenţă politică. De exemplu, ei pot solicita Comisiei şi Consiliului să întreprindă măsuri în domeniul drepturilor omului.

Parlamentul mai poate înfiinţa o comisie temporară cu scopul de a investiga presupuse contravenţii, de a clarifica orice eventual caz de administrare defectuoasă din activitatea instituţiilor UE sau să abordeze o anumită chestiune pe o perioadă limitată de timp.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competenţele PE ar creşte, deoarece procedura de codecizie ar include şi domenii precum agricultura, pescuitul, migraţia legală, spaţiu şi sport. Competenţa bugetară a PE s-ar extinde asupra tuturor cheltuielilor Uniunii, inclusiv agricultura. În plus, Parlamentul ar avea o influenţă mai mare asupra numirii preşedintelui Comisiei Europene.

HRP : Cum poate fi controlat un europarlamentar şi de către cine?

AV : De către propriul partid, care l-a trecut pe liste, în primul rand. În al doilea rând, în agenda unui europarlamentar există săptămânile de teritoriu (una pe lună), în care acesta se întâlneşte cu electoratul. Europarlamentarul are răgazul să ia contact direct cu cetăţenii şi încearcă să găsească soluţii la nivel european pentru probleme locale şi naţionale. Prin contact direct cu cetăţenii există şi un oarecare control direct asupra activităţii lui. Rezultatul „controlului” poate fi un vot favorabil sau unul negativ la următoarea candidatură. Feedbackul pe care cetăţenii îl primesc de la un deputat pe care îl contactează reprezintă o formă de control.

Să nu uităm însă că, la noi, o primă selecţie o fac regulile privind numărul de susţinători pentru înregistrarea candidaturii, respectiv partidele politice care propun listele electorale închise. Alegătorii au, ca de obicei, libertatea de a se informa cu privire la activitatea anterioară a candidaţilor pentru a alege arpacaşul de neghină. Rămâne doar ca atât decidenţii, cât şi alegătorii să se comporte cât mai responsabil cu putinţă.

Alte state membre au ales votul pe liste deschise, astfel că reuşesc să apropie semnificativ mai mult candidatul de alegător şi să-l responsabilizeze. Spre o astfel de lege electorală ar trebui să ne îndreptăm şi noi.